/

Croația, să fie primită în Schengen, a decis cu vot zdrobitor Parlamentul European

Croația, primită în Schengen, România stă
Croația, primită în Schengen, România stă (sursa: Twitter/European Parliament)

Croația, primită în Schengen, România stă. Parlamentul European s-a pronunţat joi prin vot pentru eliminarea controalelor la frontierele interne dintre spaţiul Schengen şi Croaţia.

Croația, primită în Schengen, România stă

Într-un raport elaborat de eurodeputatul portughez Paulo Rangel (grupul PPE) şi adoptat cu 534 voturi pentru, 53 împotrivă şi 25 abţineri, Parlamentul European sprijină aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen. La 9 decembrie 2021, Consiliul a confirmat că toate condiţiile necesare pentru aplicarea integrală a normelor Schengen au fost îndeplinite de Croaţia. Acum, eurodeputaţii îndeamnă Consiliul să continue procesul şi să adopte o decizie finală de eliminare a controalelor la frontieră.

„Până în prezent, Croaţia a făcut obiectul celei mai cuprinzătoare evaluări privind aderarea la spaţiul Schengen a oricărei ţări din UE. Comisia a dat curs unui număr de 281 de recomandări în 8 domenii ale legislaţiei Schengen. Comisia şi Consiliul au confirmat disponibilitatea ţării de a aplica integral normele Schengen. Parlamentul European este întru totul de acord: eliminarea controalelor la frontierele interne trebuie să aibă loc până la sfârşitul acestui an!”, a declarat raportorul Paulo Rangel după votul de joi.

Urmează România și Bulgaria?

Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, preşedinta PE Roberta Metsola a salutat votul din plen privind sprijinul pentru aderarea Croaţiei la Schengen şi şi-a exprimat speranţa că „va fi făcut şi pasul următor, aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen”. La 18 octombrie 2022, eurodeputaţii şi-au exprimat, într-o rezoluţie fără caracter legislativ, sprijinul pentru admiterea fără întârziere a Bulgariei şi României.

Pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale la frontierele externe ale UE, eurodeputaţii îndeamnă Croaţia să informeze Parlamentul şi Consiliul cu privire la modul în care şi-a pus în aplicare planul de acţiune, pentru gestionarea frontierelor externe ale UE şi, în special, mecanismul independent de monitorizare a acţiunilor poliţiei. În urma rapoartelor privind returnările la frontierele Croaţiei, eurodeputaţii cer Comisiei să evalueze aspectele legate de gestionarea frontierelor externe ale Croaţiei şi de drepturile fundamentale (inclusiv prin vizite la faţa locului) ca parte a programului de evaluare Schengen.

Se așteaptă decizia Consiliului UE

Parlamentul European a pledat de mult timp pentru extinderea spaţiului Schengen de liberă circulaţie, care include în prezent 26 de state (toate statele membre ale UE, cu excepţia Bulgariei, Croaţiei, Ciprului, Irlandei şi României, precum şi Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein, care nu sunt membre ale UE).

Citește și: Secretarul general al NATO asigură Ucraina că, indiferent de rezultatul alegerilor din Statele Unite, Kievul va beneficia de „sprijinul puternic bipartizan” al Washingtonului

În 2018, eurodeputaţii au declarat că, de îndată ce îndeplineşte criteriile necesare, Croaţia ar trebui să fie admisă în spaţiul Schengen. La 18 octombrie 2022, aceştia şi-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru admiterea fără întârziere a Bulgariei şi României.

Decizia finală de eliminare a controalelor interne trebuie luată cu unanimitate de Consiliul UE.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

14:47Noua metodă prin care magistrații spoliază statul de 8-9.000 de euro în doar două luni: se înghesuie în birourile electorale, departe de casă, pentru diurne și indemnizații
14:41Sentințele blânde în justiție pentru interlopi precum cei din clanul Corduneanu îi transformă pe aceștia în modele de urmat
13:15Ciolacu, noi amenințări către Cîrstoiu: „Până când nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”
12:26VIDEO Slugărnicie maximă la Antena 3: Piedone se dă „huța-huța”, iar Radu Tudor susține că aceasta este dovada că „se duce încet, dar sigur, spre victorie
11:31Președintele Colegiului Medicilor confirmă ce spunea Băsescu acum 13 ani: „Aceste spitale sunt instituții de ajutor social pentru angajați”
20:41Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul, de care se desparte cu scandal: în declarația de avere a scris că acesta avea funcția de „secretară” la cabinetul ei de avocatură. Cu ce sumă ridicolă îl plătea
18:43Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu: Rafila vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Negoiță anunță că e gata să candideze la primăria București
17:49Puci Firea – Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul
16:50Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”
16:02VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București)
15:03Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă
13:48Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig”
12:11Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar
11:00VIDEO Act ratat al premierului Ciolacu: „Este cea mai frumoasă erecție… lecție…”. Actul ratat, la finalul declarației comune cu premierul Qatarului
10:46Interlopul decedat Corduneanu, neatins de justiția română: deși era șeful unuia din cele mai dure clanuri infracționale din România, a fost condamnat doar pentru că și-a spionat fosta nevastă