/

Circulația pe Valea Oltului se reia de miercuri, 7 august, de la ora 20.00. Grindeanu îi mulțumește lui Ciolacu

Circulația pe Valea Oltului se reia sursa: Facebook/Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere)

Circulația pe Valea Oltului se reia. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu a anunţat, miercuri, că va fi redeschisă circulaţia pe drumul naţional DN 7 – Valea Oltului din această seară, de la ora 20,00, cu două zile mai devreme faţă de termenul iniţial.

Circulația pe Valea Oltului se reia

„Aş vrea să anunţ, am primit de dimineaţă înştiinţare din partea companiei turce că termenul de 9 august, adică peste două zile când trebuia să fie dată în circulaţie Valea Oltului, redeschisă pe perioada zilei, se devansează. Din această seară, lucrările s-au terminat, din această seară de la ora 20,00 va fi dată în circulaţie cu două zile mai repede, aşa că ţin să mulţumesc în primul rând suportului avut de la Guvern”, a declarat ministrul Grindeanu, aflat într-o vizită de lucru pe şantierul Autostrăzii A7, lotul Buzău – Focşani.

Sorin Grindeanu a precizat că mulţumeşte pentru sprijinul de care s-a bucurat din partea Guvernului şi românilor care au înţeles necesitatea lucrărilor demarate în ultima perioadă pe tronsonul de drum.

„Dacă nu aveam suportul primului ministru, era foarte greu să fac faţă la tot felul de deştepţi care în această perioadă încercau să ne explice cum se pot face altcumva lucrurile. Am mers mai departe, mulţumesc românilor că au trecut peste această lună care nu a fost simplă şi au înţeles că scopul este bun şi acela de a construi autostrăzi. Nu pot să închei fără să spun că sunt mulţumit de cum au lucrat cei de pe Valea Oltului, au făcut treabă bună, era esenţial să menţină un ritm ridicat astfel încât să scurtăm cât putem de mult această perioadă”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

13:46Zeci de morți și sute de răniți: efectele accidentelor grave în care au fost implicate trotinetele electrice în doar trei ani
12:01Iranul a calificat explozia a mii de pagere din Liban drept „act terorist”. Potrivit The New York Times, serviciul secret israelian a plasat explozibil în pagere
11:44Preoții ortodocși din Republica Moldova dezertează din biserica subordonată Rusiei și se pun sub protecția Bisericii Ortodoxe Române
11:01Salarii uriașe la Apele Române, instituția direct responsabilă de inundații: până și șoferii iau spor de absorbție a fondurilor europene
10:24Maternitatea Giuleşti anunță că suspendă temporar internarea cazurilor de nou-născuţi prematuri
10:08Crește îngrijorarea că Teheranul furnizează rachete Moscovei. Președintele Iranului a promis că va strânge legăturile cu Rusia
10:05Politico desființează portofoliul obținut de Ciolacu pentru Mînzatu: este „moale” și coordonează doar comisarul maltez
09:47Atacatorul din Parlament a fost arestat. Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de șapte ani
20:28Iohannis anunță că își va înceta mandatul la termen, adică după alegerile parlamentare, după ce în presă a apărut informația că ar candida pentru un loc de senator
20:22Prefectul de Vaslui, panicat din cauza recalculării pensiilor, cere ajutor: pensionarii să aibă acces la documente mai ușor
20:10Luna devine mai „pufoasă”, spun cercetătorii chinezi care au analizat roci aduse de pe satelitul natural al Pământului
20:05Deficitul bugetar enorm al lui Ciolacu scade rating-ul României, avertizează Fitch: Ar putea să nu mai fie recomandat pentru investiții
19:57În comuna Pechea din Galați, peste 1.000 de locuințe au fost afectate de inundații
19:44VIDEO Masacrul pagerelor: mii de membri Hezbollah au fost răniți, câteva sute – grav, alții – uciși, de explozii ale dispozitivelor de tip pager cu care comunicau
18:44ANALIZĂ În afară de Ungaria, România a primit cel mai slab portofoliu de comisar din Europa de Est. Balticii, marii câștigători, deși au nici șapte milioane de locuitori împreună