/

China insistă că nu furnizează armament Rusiei, dar nu a comentat informațiile referitoare la sprijinul financiar

China spune că nu va ajuta Rusia cu arme
China spune că nu va ajuta Rusia cu arme (sursa: newsus.cgtn.com)

China spune că nu va ajuta Rusia cu arme. Ambasadorul Chinei în SUA, Qin Gang, a declarat că ţara sa nu va trimite „arme şi muniţie” nici Rusiei, nici Ucrainei, pe fondul zvonurilor privind un presupus sprijin al Beijingului faţă de invazia rusă, transmite EFE, citat de Agerpres.

China spune că nu va ajuta Rusia cu arme

„Există multă dezinformare cu privire la sprijinul militar al Chinei pentru Rusia. Dezminţim. Ceea ce trimite China sunt medicamente şi saci de dormit. Nu trimitem nici arme şi nici muniţii niciuneia dintre părţi”, a dat asigurări diplomatul chinez într-un interviu acordat duminică postului CBS.

Citește și: Biden vine în Europa pentru întâlniri cu NATO, UE și G7, dar nu merge în Ucraina

Totodată, Qin Gang a subliniat că ţara sa „este împotriva războiului” şi că va face „tot ceea ce este nevoie pentru a detensiona această criză”, cu toate că a refuzat să condamne invazia, notează EFE.

Ambasadorul Qin Gang a calificat conversaţia dintre cei doi lideri drept „sinceră, profundă şi constructivă”, şi în timpul căreia Xi „a spus foarte clar” că Beijingul „mizează pe pace şi se opune războiului”.

Întrebat care este motivul pentru care China nu condamnă deschis invazia, Qin Gang a calificat drept „naivă” convingerea că „condamnările rezolvă problema” şi a pledat pentru „diplomaţie”.

Cooperare comercială și economică normală între China și Rusia

Solicitat să răspundă dacă China oferă susţinere financiară Rusiei în invazia acestei ţări împotriva Ucrainei, Qin Gang s-a limitat să spună că ambele ţări menţin „o cooperare comercială, economică, financiară şi energetică normală”.

Totodată, diplomatul chinez a apreciat că „relaţia de încredere” dintre Rusia şi China pune Beijingul într-o „poziţie unică pentru a putea media” în soluţionarea conflictului.

„China este parte a soluţiei, nu parte a problemei”, a insistat el.

Îngrijorare la Casa Albă

Administrația Biden este în continuare îngrijorată de faptul că China ia în considerare să răspundă cererii Rusiei de a o ajuta cu echipament militar, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, într-o conferință de presă, relatează The Guardian.

„Avem această îngrijorare. Președintele a detaliat care ar fi implicațiile și consecințele dacă China oferă sprijin material Rusiei în timp ce aceasta conduce atacuri brutale împotriva orașelor și civililor ucraineni. Și asta este ceva ce vom urmări și lumea va urmări”, a spus Psaki.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:53Mario Iorgulescu ar avea leziuni cerebrale încă din copilărie din cauza cărora nu înțelege ce se întâmplă la proces, susțin avocații săi
20:00EXCLUSIV Întâlnirea de un miliard de euro: lui Raed Arafat i s-a prezentat un sistem de alarmare a populației de către un afacerist pentru care lucrează Sindile și Cucoș, ex-șefi ai Jandarmeriei
17:50Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat Vlad Pascu să conducă până a ucis doi oameni, în stațiunea 2 Mai. Șefii, neatinși, dosarele penale – îngropate
15:55Nu doar Guvernul se împrumută cu sume uriașe, au început și marile municipii să se îndatoreze cu sute de milioane de euro
15:47Doi candidați, șapte dosare penale, un singur scop: păstrarea conducerii unuia din cele mai mari județe din România și a reședinței de județ
14:17Divorț PSD-PNL la Brașov: social-democrații anunță că nu-l susțin pe liberalul Veștea, care vrea să fie președinte al Consiliului Județean, datorită „aroganței” acestuia
12:45ANALIZĂ De la Piedone și Robert Negoiță la Simonis și Horia Constantinescu: profilul noilor baroni din camarila lui Ciolacu, pe care acesta îi susține oficial sau neoficial
11:20Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu, care împrumută firme cu pierderi imense. A luat bac-ul la 21 de ani și vrea să fie primarul Constanței
09:52Sfidare la adresa lui Cîrstoiu: el a postat fotografii de la mitingul organizat de Robert Negoiță, iar primarul Sectorului 3 – nu. Nici un lider PSD-PNL alături de candidatul alianței
20:48Fabuloasa carieră a judecătoarei purtătoare de cuvânt a CSM, cea care a obligat statul să-i deconteze ochelarii deși are un salariu enorm. Magistrat de doar zece ani, a judecat vreo șapte
17:13Sondaj Sociopol, institutul condus de Mirel Palada: Clotilde Armand câștigă în Sectorul I, după ani întregi în care an fost linșată mediatic
15:02Directorul general al ASSMB, acuzat de DNA că a luat mită de la managerul Spitalului Colţea constând în plata chiriei şi a utilităţilor
13:44PSD, blat cu Piedone: candidat la Sectorul 5 va fi un obscur consilier social-democrat, remarcat prin atacuri împotriva primarului PNL Ciucu și prin faptul că deține patru apartamente
12:16Candidatul Cîrstoiu, abandonat: pagina sa de Facebook abia are 685 de urmăritori, la circa două zile de la înființare. Un videoclip cu Piedone pe șantier a strâns 7.700 de like-uri în 16 ore
11:21GALERIE FOTO Pe cine pune Ciolacu șef peste Timiș: afacerist falit, cu Porsche și avere suspectă, absolventul unei universități dubioase, amator de excursii scumpe alături de interlopul „Tarzan”