/

Cel puțin 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați fără să li se simtă lipsa, spune managerul Gheorghe Carp

10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați, spune managerul Gheorghe Carp Foto: Facebook

Cel puțin 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați fără să li se simtă lipsa, spune managerul Gheorghe Carp, fost senator PNL, într-un interviu pentru Digi 24.

El a arătat că a făcut o analiză, cu date precum durata de spitalizare, complexitatea cazurilor și, implicit, fondurile atrase în spital.

10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați

„Carp a exemplificat cu situația unui chirurg pediatru care, în 5 luni, a produs o asemenea pagubă de 50.000 de lei. «Am văzut zilele trecute o situație financiară și am constatat că un chirurg de copii din Spitalul Judetean ne-a făcut o pagubă de 50.000 de lei, în 5 luni. Între salariul lui și prestația lui medicală diferența era de 50.000 de lei», a declarat managerul Spitalului Județean.

«Venea la serviciu, nu avea pacienți, nu lucra nimic, dar salariul îl lua», a mai spus Carp”, citat de Bihoreanul.

Întrebat ce poate face, Carp a spus, sec: „Nimic, legea a fost prost făcută, pentru că nu există aceste criterii de performanță și de diferențiere. (…) Am rămas cu paguba. Dacă un doctor nu își face treaba, din punct de vedere legal nu îl poți da afară. (…) Este un asistat social al spitalului și nu ai cum să scapi de el”.

Managerul spitalului a mai afirmat că acest medic, nefiind profesionist, nu-i vin pacienți și nici alte cadre nu-i transferă bolnavi.

De 20 de medici s-ar despărți „cu drag”

 „Am mai mulți (n.r. doctori care nu îngrijesc pacienți), din 500 sunt vreo 20 de care cu mare drag m-aș despărți, dar din punct de vedere legal nu am cum”, a declarat Carp.

„Ne plângem tot timpul de lipsa de medici, dar cred că 10% din cei pe care îi cunosc și cu care lucrez, dacă nu ar mai fi, nu s-ar simți. Pentru că ei încarcă nota de plată a spitalului, nu aduc niciun fel de contribuție la tratarea pacienților și reprezintă o cheltuială în plus”, a mai spus managerul Spitalului Județean din Oradea.

Citește și: Tișe, președintele CJ Cluj: „Cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar”. Plus: „Sunt foarte mulți proști prin ministere”

Acum circa trei săptămâni, președintele CJ Cluj, Alin Tișe (PNL), spunea: „Dacă calculăm numărul de ore pe zi, cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar, vorbesc de media muncii”.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:15Caz tulburător la Giurgiu: un pacient cu COVID s-a înjunghiat singur în piept cu un briceag, de mai multe ori, în secția ATI. Deși resuscitat repetat, a decedat
17:22„Combinația italiană” ar fi picat: Ionel Arsene s-ar fi predat la Bari și ar fi deja în drum spre România, unde ar urma să fie încarcerat (surse Agerpres)
16:47Scuza polițiștilor din Alba care au așteptat trei ore până să intervină în cazul bebelușului omorât de tată: viața copilului ar fi fost curmată înainte să fie sesizați
16:00VIDEO Au înjunghiat într-o parcare din Cancun o „cârtiță” a FBI. Șase membri ai grupării celui mai periculos interlop român, Florian Tudor „Rechinu'”, închis în Mexic, au fost condamnați în România
14:08Scandal în Republica Moldova: Bucureștiul trimite șefă la ICR Chișinău o “fidelă a lui Plahotniuc“. Viitoarea șefă a ICR Chișinău, fondatoarea filialei din Moldova a PSD
11:03Cioloș: “Hazliul domn ministru Daea revine cu alte dovezi de incompetenţă“. Fostul ministru al Agriculturii spune că subvențiile pentru agricultură ecologică sunt blocate
10:33“Cele mai moderne instalații de siguranță feroviară sunt proiectate în anii ’60, când președintele țării era ceferist“ – analiză Pro Infrastructura
09:34La 26 de ani, ca membru USR, i-a asigurat PNL-ului controlul asupra unuia din cele mai mari orașe din România, prin trădare politică. Acum are o viață fără griji
09:22Pare o poveste de Ion Creangă, dar e caz real: un ieșean se crede „ultimul descendent al neamului Bulă” și e gata s-o dovedească în instanță
22:55Putin a mutat primul pe tabla nucleară vorbind de transferul de arme tactice în Belarus până la 1 iulie. UE a anunțat noi sancțiuni, NATO nu se așteaptă la nimic bun din partea Rusiei
22:11FOTO Aici poate avea loc următorul accident grav pe calea ferată din România: șinele trec peste un pod dărăpănat care stă în proptele de lemn. CFR știe, dar susține că nu e nici o problemă
20:09Patriarhul Daniel s-ar fi rugat, de Bunavestire, pentru sănătatea patriarhului Rusiei, Kiril, susținător al invaziei rusești în Ucraina
19:42Bebelușul spânzurat de tată a murit din cauză că polițiștii nu cunosc legea: aceștia aveau dreptul legal să intre în apartament fără acordul nimănui, dar au așteptat trei ore venirea proprietarului
18:55O dronă ucraineană a provocat, prin prăbușire, o explozie în centrul orașului rus Kireievsk. Nu e clar dacă zona rezidențială era ținta
16:33Asociația franceză RDSEE, prin intermediul căreia au fost adoptați în străinătate sute de copii din România, investigată la Paris: mulți copii ar fi fost „furați” de la părinții săraci