/

Un fost milițian, azi deputat PSD și pensionar special, spune că Diaspora nu aduce nici un aport la dezvoltarea României

Un fost milițian, Ionel Floroiu, azi deputat PSD și pensionar special, spune că Diaspora nu aduce nici un aport la dezvoltarea României. El a făcut aceste afirmații acum câteva zile, în  în Comisia de Administrație a Camerei Deputaților, unde se discuta o propunere legislativă a USR. Dacă această propunere ar fi adoptată, Diaspora ar urma să aibă mai mulți reprezentanți în Parlament. La alegerile parlamentare din 2020, au votat peste 264.000 de cetățeni din străinătate. În Teleorman au votat circa 113.000 de alegători. Însă, atât Diaspora, cât și Teleormanul, sunt reprezentate în Legislativ de patru deputați și doi senatori. Diaspora

/

Surse: Bolojan ar putea reveni în conducerea PNL, ca prim-vicepreședinte, în locul lui Bode. Ministrul de Interne – secretar general

Surse din PNL susțin că Ilie Bolojan ar putea reveni în conducerea PNL, ca prim-vicepreședinte, în locul lui Lucian Bode. Acesta din urmă va fi promovat secretar general al partidului, pe postul eliberat după demisia de azi a lui Dan Vîlceanu. Bolojan este acum președintele Consiliului Județean Bihor. Bolojan ar putea reveni în conducerea PNL El a afirmat, în urmă cu câteva săptămâni, că ia în calcul să candideze la şefia PNL ori chiar la alegerile prezidenţiale, menţionând că „nu este cazul” şi nici „nu ar fi normal” să excludă asemenea posibilităţi. „Nu exclud. (…) N-ar fi normal să exclud

/

BREAKING Se întâmplă din nou: un pacient a luat foc pe masa de operații, la Timișoara

Un pacient a luat foc pe masa de operații, la Timișoara. Potrivit site-ului Opinia Timișoarei, pacientul a luat foc pe masa de operație în timpul unei intervenții de cauterizare. Un pacient a luat foc pe masa de operații Este vorba de un bărbat de 84 de ani care a suferit arsuri la nivelul fetei. Medicul care efectua operația a fost rănit ușor la mâini. Pacientul urma să fie operat pentru extirparea unei tumori la o clinică ce ţine de Spitalul Judeţean din Timişoara. Arsurile au cuprins 5% din suprafața victimei, care este intubată, dar „în afara oricărui pericol” – susține

/

Viitoarea conducere a PNL: Ciucă – președinte, Bode – secretar general

Viitoarea conducere a PNL a fost stabilită, de facto, congresul urmând doar să o confirme, legal. Potrivit unor surse din PNL, actualul premier, Nicolae Ciucă va fi președinte, iar ministrul de Interne, Lucian Bode va prelua funcția secretar general. Nu este clar cine va veni pe pozițiile eliberate astfel, de prim-vicepreședinte (funcție deținută acum de Bode) și de vicepreședinte (funcție pe care o avea Ciucă). Viitoarea conducere a PNL Ciucă nu pare că va avea contracandidat la șefia PNL. Foarte probabil, Dan Vîlceanu nu va pierde doar postul de secretar general al PNL, ci și poziția de ministru al Investițiilor

/

Nu am primit nicio solicitare de convocare a unei ședințe BEx sau BPN al PNL, spune secretarul general al liberalilor, Dan Vîlceanu

Scaunul lui Cîțu se clatină fără o solicitare oficială. Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat vineri că nu a primit documente oficiale pentru convocarea unei şedinţe a Biroului Politic Naţional sau a Biroului Executiv al partidului, scrie Agerpres. Scaunul lui Cîțu se clatină fără o solicitare oficială „Eu trebuie să am documente. Dumneavoastră îmi cereţi să fac acum declaraţii… Eu sunt secretar general al partidului. (…) Trebuie să convoc şedinţe după comunicate de presă? (…) Eu sunt secretar general al PNL, eu nu discut pe comunicate de presă, pe ştiri pe surse şi aşa mai departe, eu discut

/

PNL Buzău, prima organizație care anunță că vrea congres pentru a-l da jos pe Cîțu

PNL Buzău, prima organizație care anunță că vrea congres pentru a-l da jos pe Cîțu. Președintele acestei structuri, Gabriel Avramescu, a scris pe Facebook că biroul județean a votat în unanimitate pentru organizarea unui congres care să-l schimbe pe actualul lider național. Votul din Biroul Politic Județean Buzău a fost în unanimitate. Surse din PNL susțin că Florin Cîțu refuză să-și dea demisia din fruntea partidului, așa că va fi convocat un congres extraordinar. El este președinte al PNL din 25 septembrie 2021. Citește și: Noi povestiri ale soldaților ruși către familii: tanchiștii au violat o fată de 16 ani și

/

Fanii PSD îl trolează dur pe Ciolacu, după ce acesta a anunțat că-l va exclude pe deputatul Coarnă din partid

Fanii PSD îl trolează dur pe Ciolacu, după ce acesta a anunțat că-l va exclude pe deputatul Coarnă din partid. Coarnă a fost, miercuri, în vizită la Ambasada Rusiei la București, alături de parlamentarii Daniela Șoșoacă și Mihai Lațcu. „Acțiunile domnului Coarnă sunt total contrare viziunii PSD despre democrație, libertate și drepturile fundamentale. PSD este un partid pro-european, care a avut un rol decisiv în aderarea României la Uniunea Europeană și NATO și care condamnă ferm agresiunea armată a Ucrainei de către Federația Rusă”, a explicat Ciolacu. Fanii PSD îl trolează dur pe Ciolacu Însă reacțiile fanilor PSD și ai

/

Deputatul PSD Daniel Ghiță, creația politică a familiei Firea-Pandele, se opune ca Zelenski să vorbească Parlamentului României

Deputatul PSD Daniel Ghiță, creația politică a familiei Firea-Pandele, a anunțat pe Facebook se opune ca Zelenski să vorbească Parlamentului României. El a spus că va boicota discursul președintelui Ucrainei. Nu este prima ieșire a lui Ghiță care, indirect, ajută regimul de la Moscova. La începutul lunii martie, el scria că dacă Ucraina va intra în UE va păți ce a pățit și România: „O sa intrați in EU, dar o sa dați toate pădurile, aurul, gazele, toate bogățiile țării, identic cum a fost in România”. Ghiță se opune ca Zelenski să vorbească Acum, deputatul PSD cere și ca România

/

Liberalii îi cer lui Cîțu demisia de la șefia PNL. Dacă șeful Senatului refuză, se va organiza un congres extraordinar (surse)

Liberalii îi cer demisia lui Cîțu. Președintele PNL, Florin Cîțu, este așteptat de colegii din PNL, la întoarcerea din vizita sa în SUA, cu o solicitare de a demisiona din funcție. Liberalii îi cer demisia lui Cîțu În caz contrar, partidul va organiza un nou congres extraordinar pentru alegerea unui nou președinte, au declarat pentru Digi24.ro surse din conducerea PNL. Noul președinte ar urma să fie premierul Nicolae Ciucă, au precizat sursele citate. Duminică ar urma să fie convocată ședința Consiliului Național al PNL, care să demareze procedura pentru organizarea unui Congres Extraordinar, în cazul în care Cîțu va refuza

/

Sighiartău (PNL): Ciucă poate fi o variantă de preşedinte

Deputatul PNL Robert Sighartău a declarat, la Profit TV, că premierul Nicolae Ciucă poate fi o variantă de președinte al acestui partid. În contextul în care va avea loc un nou congres, Ciucă poate fi o variantă de preşedinte întrucât acesta a crescut considerabil în sondaje, ”în primul rând pentru că lumea aştepta un altfel de politician care lasă deoparte demagogia şi face politică de stat şi a demonstrat acest lucru”, a susținut Sighartău, citat de news.ro. Ciucă poate fi o variantă de preşedinte „Am mai avut discuţii în interiorul partidului, nu vrem să aduce subiectele unor discuţii din interiorul