/

Cătălin Drulă anunță că vrea să preia USR dacă Cioloș își dă demisia: „Îmi voi face datoria”

Drulă, dispus să preia conducerea USR Foto: Facebook

Drulă, dispus să preia conducerea USR dacă actualul președinte Dacian Cioloș își dă demisia. Fostul ministru al Transporturilor a lansat o serie de atacuri la adresa lui Cioloș, despre care a spus că dezbină, în loc să coaguleze energiile partidului.

Drulă, dispus să preia conducerea USR

Cătălin Drulă a arătat, într-o emisiune la B1TV, că USR și PLUS au avut structuri diferite – USR fiind mai „democratic”, iar PLUS mai „ierarhic” -, iar acest lucru s-a văzut după fuziunea lor și după alegerea unui singur președinte în toamna anului trecut.

„Dacian Cioloș s-a adaptat mai greu la USR”, a declarat Cătălin Drulă.

El a criticat modul în care conduce partidul Dacian Cioloș și a spus că „o probă de leadership autentic e să aduni energii, nu să dezbini”.

Drulă s-a arătat „șocat” și de modul în care Dacian Cioloș și-a prezentat și a încercat să-și impună programul politic: „A pus în termeni ultimativi această nouă viziune a partidului care s-ar externaliza. A fost destul de șocant acest moment și pentru mine”.

„Sper ca weekendul să fie un sfetnic bun pentru președintele nostru”, a mai adăugat Drulă.

Atacuri la Cioloș

La întrebarea dacă mai vede un lider în Dacian Cioloș, fostul ministru al Transporturilor a răspuns că „a fost un moment în care am văzut, în 2016”.

Cătălin Drulă s-a declarat gata să să preia conducerea partidului, în cazul unei demisii a lui Dacian Cioloș. În această ipoteză, conducerea interimară este preluată de vicepreședintele cu cele mai multe voturi, care este Cătălin Drulă, iar interimatul poate dura oricât, potrivit statutului USR.

„Dacă va fi nevoie, voi prelua partidul și îmi voi face datoria”, a spus Drulă.

Frământările din USR au ajuns la punctul de fierbere joi seară, într-o ședință a Biroului Național, în care Dacian Cioloș a amenințat că demisionează dacă partidul nu va fi de acord cu programul său politic propus în ședință.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent (IBAN RO48BRDE445SV97760644450Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:01Vom face totul pe internet: traficul global de date se va mări de trei ori până în 2030
14:55Victor Ponta explică, punctual, apocalipsa moștenită de la Ciolacu: posibilă recesiune în semestrul II, combaterea evaziunii – niciun efect, nu există buget pe 2025
14:54Niște români responsabili și-au dus copiii în Bucegi în acest weekend, deși Salvamont avertizase că există risc de avalanșe
14:49Noi manipulări pe TikTok: imagini cu vehicule militare masate în București și pregătirea rezerviștilor pentru luptă. MApN demontează dezinformările
14:42Cererea DREPT de anulare a alegerilor parlamentare, respinsă de Înalta Curte
14:36Ucraina a pierdut 43.000 de soldați uciși în război, 370.000 au fost răniți, potrivit lui Zelenski
14:26Rusia vorbește în numele lui Bashar al-Assad: A demisionat și a părăsit țara, vrea un transfer pașnic de putere
14:17George Simion dă semnalul că îl abandonează pe Călin Georgescu: „Nici noi nu ne dorim haos. România trebuie să fie în UE și NATO”
13:53GALERIE FOTO Călin Georgescu, păzit ca Putin. Gărzile de corp, în slujba unui mercenar român care are trupe în Congo și este suspectat de legături cu gruparea rusă Wagner
11:56Statul s-a năpustit peste susținătorii extremiștilor: șapte milioane de dolari confiscați de la finanțatorul lui Georgescu, iar Horațiu Potra, săltat în trafic
11:17PSD și PNL nu vor avea nici un parlamentar care să reprezinte Diaspora, a anunțat Biroul Electoral Central
10:11Lasconi nu va renunța la candidatura la prezidențiale, spune șefa USR. Aceasta cere calm din partea susținătorilor ei
10:03Curățenie în Coreea de Sud după haosul provocat de impunerea legii marțiale: ministrul Apărării – arestat, președintele a promis să demisioneze
09:53Detalii din discuțiile tripartite Macron – Trump – Zelenski, ținute departe de public. Președintele ucrainean insistă pentru o „pace justă”
09:45Călin Georgescu este încă în România, în ciuda zvonurilor. Candidatul TikTok a dat o declarație presei în fața unei secții de vot