/

Boris Johnson are semnăturile pentru a intra în cursa pentru un nou mandat de premier. Se va bate cu Rishi Sunak

Boris Johnson poate fi premier iar
Boris Johnson poate fi premier iar (sursa: BBC)

Boris Johnson poate fi premier iar. Fostul premier britanic Boris Johnson a acumulat suficient sprijin pentru a se înscrie în cursa pentru a deveni – din nou – prim-ministru, ca urmare a demisiei succesoarei sale Liz Truss, a afirmat sâmbătă aliatul său, deputatul conservator James Duddridge.

Boris Johnson poate fi premier iar

Potrivit acestuia, Johnson a adunat deja cele 100 de semnături din rândul celor 357 de deputaţi conservatori pentru a putea candida.

Sunday Times, BBC şi Sky News au citat surse neidentificate apropiate de Johnson care au indicat similar că acesta dispune de 100 de susţinători şi deci „s-ar putea” afla pe buletinele de vot.

Boris Johnson, care a revenit la Londra mai devreme sâmbătă dintr-o vacanţă în Caraibe, nu a declarat deocamdată oficial dacă va candida pentru un nou mandat.

Contestată atât de formaţiunea de guvernământ, cât şi de opoziţia laburistă, Liz Truss şi-a anunţat joi demisia. Actuala lideră a Camerei Comunelor, Penny Mordaunt, şi-a anunţat vineri candidatura pentru a deveni prim-ministru.

Favoritul pariurilor, Rishi Sunak

Totuşi, favoritul caselor de pariuri este deocamdată fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak, care are deja peste 100 de semnături, însă nu a confirmat până acum dacă va candida.

Candidaţii la succesiunea lui Liz Truss trebuie să depună fiecare până luni la ora 13:00 GMT cel puţin 100 de semnături din rândul celor 357 de deputaţi conservatori pentru a putea candida, astfel că vor putea fi depuse cel mult trei candidaturi.

Citește și: Veselie pe Twitter! Medvedev o insultă pe Liz Truss, iar Elon Musk îi dă replica: „Bun trol, ca să fiu sincer”

Apoi, deputaţii conservatori vor trebui să se pună de acord asupra a două dintre aceste nume care vor intra la votul final, în urma căruia cei circa 170.000 de membri ai formaţiunii vor alege până vineri, 28 octombrie, liderul partidului, iar acesta va deveni prim-ministru.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică
15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”
13:32Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică
12:39Judecătorii de la Înalta Curte, atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului, anonimizat în dosar
11:22Geoană profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul, la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat
11:03La aproape 35 de ani de la căderea lui Ceaușescu, familia primește despăgubiri de 600.000 de euro pentru că statul comunist i-a ras proprietățile pentru a construi un combinat industrial
10:52Marea evaluare de șefi de spitale a lui Rafila a ajuns la final, ministrul Sănătății va anunța ce manageri trebuie să plece din funcție
20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare
20:36Cum s-au luat la mișto liberalii și pesediștii în ședința în care au încercat să-l convingă pe Cîrstoiu să se retragă. De ce nu candidează Ciolacu: „Pentru că are servici” (sic)
17:12Guvernul de dreapta al președintelui argentinian Javier Milei anunță primul trimestru cu excedent bugetar din 2008 până acum
15:47Încep să dispară probele dintr-unul din dosarele de corupție ale primarului de Iași, candidat pentru un nou mandat
15:34Ce fac corporatiștii când se lasă de serviciu? Prăjituri, dulciuri și alte scofeturi
15:09Banca rusească Sberbank va distribui dividende record în valoare de opt miliarde de dolari