/

Dominația Occidentului în lume se apropie de final, în favoarea Chinei, crede fostul premier britanic Tony Blair

Blair Dominația Occidentului asupra lumii, gata
Blair: Dominația Occidentului asupra lumii, gata (sursa: Digi24)

Blair: Dominația Occidentului asupra lumii, gata. Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei către statutul de superputere, în unul dintre cele mai semnificative puncte de inflexiune din ultimele secole, a apreciat fostul premier britanic Tony Blair, informează duminică Reuters.

Blair: Dominația Occidentului asupra lumii, gata

„Lumea se află într-un punct de cotitură din istorie comparabil cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial sau cu colapsul Uniunii Sovietice, dar de această dată în mod clar Occidentul nu este în ascensiune.

Ajungem la finalul dominaţiei economice şi politice occidentale. Cea mai mare schimbare a acestui secol va veni din China, nu din Rusia”, a declarat Blair într-o prelegere privind alianţa dintre SUA şi Europa, rostită la Londra.

Potrivit fostului şef al executivului britanic, războiul din Ucraina a clarificat că Occidentul nu poate miza pe faptul că Beijingul „se comportă într-o manieră pe care noi am considera-o raţională”.

„Locul Chinei ca superputere este natural şi justificat”

Preşedintele chinez Xi Jinping a continuat să îl sprijine pe omologul său rus Vladimir Putin şi a denunţat ca „abuzive” sancţiunile decise de Occident contra Moscovei.

„Locul Chinei ca superputere este natural şi justificat. Aceasta nu este Uniunea Sovietică”, a mai spus Tony Blair, care a fost prim-ministru al Regatului Unit în perioada 1997 – 2007.

Citește și: Ca să elimine petrolul rusesc de pe piață, Biden acceptă „albirea” prințului saudit Mohamad bin Salman. Externele de la Riad au criticat arogant SUA chiar după vizita președintelui american

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova afirmă că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”
13:32Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică
12:39Judecătorii de la Înalta Curte, atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului, anonimizat în dosar
11:22Geoană profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul, la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat
11:03La aproape 35 de ani de la căderea lui Ceaușescu, familia primește despăgubiri de 600.000 de euro pentru că statul comunist i-a ras proprietățile pentru a construi un combinat industrial
10:52Marea evaluare de șefi de spitale a lui Rafila a ajuns la final, ministrul Sănătății va anunța ce manageri trebuie să plece din funcție
20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare
20:36Cum s-au luat la mișto liberalii și pesediștii în ședința în care au încercat să-l convingă pe Cîrstoiu să se retragă. De ce nu candidează Ciolacu: „Pentru că are servici” (sic)
17:12Guvernul de dreapta al președintelui argentinian Javier Milei anunță primul trimestru cu excedent bugetar din 2008 până acum
15:47Încep să dispară probele dintr-unul din dosarele de corupție ale primarului de Iași, candidat pentru un nou mandat
15:34Ce fac corporatiștii când se lasă de serviciu? Prăjituri, dulciuri și alte scofeturi
15:09Banca rusească Sberbank va distribui dividende record în valoare de opt miliarde de dolari
11:54Raport dur al Departamentului de Stat al SUA: corupția guvernamentală este „serioasă”. Explozia de la stația GPL Crevedia și implicarea primarului PSD din Caracal – studiu de caz
11:07GALERIE FOTO Între lansarea tristă a lui Cîrstoiu și rechemarea jenantă a lui Firea: cronologia unui eșec în imagini
07:00Coaliția PSD-PNL a renunțat la candidatul Cîrstoiu, a decis să meargă pe candidaturi separate: Firea și Burduja pentru București