/

Biden, la cina cu corespondenții de la Casa Albă, către comediantul Trevor Noah: Poți râde de președinte. Spre deosebire de Moscova, nu vei merge la închisoare

Biden către Trevor Noah: Poți râde de președinte
Biden către Trevor Noah: Poți râde de președinte (sursa: Facebook/The White House)

Biden către Trevor Noah: Poți râde de președinte. Măştile faciale anti-COVID au dispărut la cina de gală a corespondenţilor de la Casa Alba care a fost reluată sâmbătă seara la Washington, unde Joe Biden a oscilat de la umor la seriozitate, evocând Rusia, relatează France Presse.

Biden către Trevor Noah: Poți râde de președinte

„Sunt foarte bucuros să mă aflu aici în această seară împreună cu singurul grup de americani a cărui cotă de popularitate este mai mică decât a mea”, a spus jovial preşedintele democrat în debutul discursului său.

Pentru a-l ridiculiza pe predecesorul său republican Donald Trump, care nu s-a prezentat niciodată la această întâlnire cu presa, el a remarcat că ultimii ani au fost grei:”Am avut o ciumă oribilă, urmată apoi de doi ani de COVID”.

Citește și: Moscova spune că „riscurile unui război nuclear, care nu ar trebui niciodată declanşat, trebuie menţinute la minimum”. De fapt, Putin sugerează ca SUA să nu se implice în Ucraina

Joe Biden a adoptat apoi un ton mai serios, aducând un omagiu jurnaliştilor care acoperă mediatic războiul din Ucraina şi a lansat un semnal de alarmă cu privire la „otrava care se răspândeşte în democraţia noastră (…) cu dezinformarea care creşte brusc”.

„Presa liberă este mai importantă ca oricând până acum în ultimul secol”, a subliniat liderul de la Casa Albă.

Eveniment „supercontagios”

Înainte de a-i da cuvântul maestrului de ceremonii, comediantul Trevor Noah, Biden a spus, adresându-i-se: „Trevor, vestea bună este că acum vei putea face mişto de preşedintele Statelor Unite”.

„Şi spre deosebire de ceea ce se întâmpla la Moscova, nu vei merge la închisoare”, a adăugat el.

Trevor Noah, cunoscut animator de televiziune, a început prin a spune că este onorat să fie prezentatorul „al celui mai distins eveniment supercontagios al naţiunii”.

O referire la faptul că gala s-a ţinut fără mască, chiar dacă s-a cerut să se facă dovada vaccinării.

Noah: Totul se duce în sus, uitați-vă la prețuri!

Joe, Biden, 79 de ani, nu a purtat mască, dar nu a asistat la cina propriu-zisă, ca măsură de precauţie. Vicepreşedinta Kamala Harris a fost testată pozitiv pentru coronavirus săptămâna trecută.

Jurnaliştii „au fost într-atât de duri cu dumneavoastră şi nu înţeleg de ce”, a remarcat în glumă Trevor Noah, adresându-i-se preşedintelui Biden. „De când sunteţi la putere lucrurile se duc în sus – ştiţi, preţul la gaze a crescut, chiria a crescut, mâncarea a crescut. Toate!”, a continuat comediantul pe acelaşi ton glumeţ.

Biden a izbucnit în râs, dând impresia că nu se simte jignit, într-o încercarea de a se deosebi cât mai mult de Donald Trump, singurul preşedinte din 1980 care a sărit peste tradiţionala reuniune care datează din 1924, organizată de Asociaţia jurnaliştilor acreditaţi la Casa Albă (WHCA).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:53Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
12:41Realizările lui Grindeanu: România are 18 km de drum național de pământ și 111 km de drum național pietruit. În 2018, erau 13 km de drum pietruit. Lungimea căilor ferate, în scădere
11:20Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro
10:19Mașini închiriate, vândute unei firme de dezmembrări. „Întreprinzătorii” nu au apucat să-și facă un portofoliu serios
10:02Aparatele de colectare a ambalajelor returnabile au început să dea rateuri iar unele au fost pur și simplu scoase din uz
21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și de o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică
15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”
13:32Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică
12:39Judecătorii de la Înalta Curte, atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului, anonimizat în dosar
11:22Geoană profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul, la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat
11:03La aproape 35 de ani de la căderea lui Ceaușescu, familia primește despăgubiri de 600.000 de euro pentru că statul comunist i-a ras proprietățile pentru a construi un combinat industrial
10:52Marea evaluare de șefi de spitale a lui Rafila a ajuns la final, ministrul Sănătății va anunța ce manageri trebuie să plece din funcție
20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare