/

Barna, atac la Cioloș: Cel mai ușor este să abandonezi

Barna, atac la Cioloș Foto: Facebook Dan Barna

Barna, atac la Cioloș: fostul președinte al USR, care a pierdut competiția cu Cioloș în septembrie 2021, îl atacă pe liderul demisionar.

„Cel mai ușor este să abandonezi. Dacă toți plecăm acasă și ne dăm bătuți, rămânem cu PSD și PNL și cu ‘Georgică de la galerie’”, a afirmat Dan Barna, citat de Mediafax.

Barna, atac la Cioloș

„Cel mai ușor este să abandonezi. Asta se întâmplă, adică sunt oameni, din păcate, nu foarte mulți care au venit în acest proiect și la prima dificultate de a-și convinge colegii au decis să plece pentru că nu e cum au vrut”, spune la Europa FM Dan Barna, întrebat de un ascultător de ce mai mulți lideri, inclusiv Dacian Cioloș, au demisionat din partid sau din funcțiile deținute.

În opinia lui Barna, „e o chestiune de inspirație”.

„Dacă reușești să îi inspiri pe oameni, să-i convingi să vină alături de tine, toate inițiativele devin realitate. Dacă mergi într-o logică în care spui ori ca mine ori plec acasă, lucrul acesta nu are cum să se întâmple, pentru că despre asta e politica altfel pe care USR o face și o propune României și cea care ne-a adus succesele pe care le-am avut, atâtea câte au fost, zic eu importante, de a lungul acestor ani. Deci e foarte ușor să abandonezi, foarte ușor, să vii să stai o lună, 2, 3, 4 și să spui ‘nu am găsit eu ce voiam să fac, plec’… Dacă toți am abandona… (…) Dacă toți plecăm acasă și ne dăm bătuți, rămânem cu PSD și PNL și cu Georgică de la galerie”, a adăugat Barna.

Drulă coagulatorul

Vicepreședintele USR apreciază că președintele interimar al formațiunii, Cătălin Drulă, poate coagula cele două tabere, USR și PLUS.

„Pentru a conduce un astfel de partid este nevoie de o persoană consistentă. Și Cătălin Drulă este exact o astfel de persoană. Poate să fie ferm atunci când este necesar – de exemplu, cu ranga – cu episodul care a contat foarte mult în percepția publică prin care a abordat una din mafiile foarte cunoscute din statul român; mafia de la metrou, a lui Rădoi, era un lucru pe care îl știau și adolescenții, nu era niciun mister. Faptul că a înfruntat acea bătălie și a câștigat-o, că are energia să poarte astfel de bătălii. În egală măsură, a coordonat Ministerul Transporturilor și a dat drumul foarte multor proiecte și foarte multor proceduri necesare pentru ca banii din PNRR – resursa aceasta fabuloasă de dezvoltare pe care o avem – să poată să fie absorbiți și să avem cale ferată funcțională, trenuri mai bune, mai curate, lucrările pe autostrăzi – Autostrada Moldovei – și toate celelalte să se întâmple”, a mai spus Barna la Europa FM.

Dacian Cioloș a anunțat luni că și-a prezentat demisia din funcția de președinte al USR. Demisia apare la doar patru luni după congresul USR PLUS.

Citește și: PSD a umplut CA-ul RAR de sinecuriști: un ziarist de la partid, un ex-parlamentar penal sau un pensionar special de la DIPI

„Am considerat de bun simț să-mi prezint demisia”, a spus Dacian Cioloș, luni, în cadrul unei conferințe de presă.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:42România, în grupa E a Campionatului European de Fotbal, alături de Belgia, Slovacia și una dintre următoarele echipe: Bosnia-Herțegovina, Ucraina, Israel, Islanda
20:41George Simion a lipsit de la congresul propriului partid. Liderul AUR, în Italia, chipurile ca să participe la o dezbatere obscură despre ecologie și agricultură
18:52SUA: Hamas – afară din Gaza, teritoriu care să fie condus de Autoritatea Palestiniană
18:38Ramona Bădescu a intrat în AUR cu laude deșănțate la adresa lui George Simion, care „apare peste tot, este tot timpul prezent, luptă tot timpul”
18:22Marile studiouri americane ar fi interesate să filmeze în România, spune Raluca Turcan. Ministra nu a dat nici un exemplu concret
14:51ANALIZĂ De ce vizita lui Ciolacu în SUA este un eșec: o comparație cu vizitele la Washington ale altor premieri români. Până și Dăncilă a avut acces la vicepreședintele SUA
13:22Cum îi fac posturile PSD Antena 3 și RTV publicitate masivă lui George Simion: liderul AUR, mediatizat extrem de favorabil. În schimb, Nicușor Dan e atacat brutal: „Grinch-ul Capitalei”
12:31Angajări-record în guvernarea Ciolacu, în timp ce propovăduiește reducerea cheltuielilor: 10.000 de bugetari în plus, în zece luni
16:54GALERIE FOTO AUR la Alba Iulia: pensionari, daci cu zale și blană de vulpe și vrânceanul Simion cu bundă de maramureșean. Plus: interviu publicitar cu Simion și soția la Antena 3
16:07Primele dezvăluiri despre sadismul teroriștilor Hamas: au marcat copiii luați ostatici cu bucăți de metal fierbinte și i-au drogat
15:36UE a cumpărat 4,6 miliarde de doze de vaccin anti-COVID, câte zece pentru fiecare locuitor al blocului comunitar. S-au folosit 20%. Restul de 80%: fie donate țărilor sărace, fie distruse
12:54VIDEO Elon Musk a lansat Cybertruck, un pick-up de aproape 100.000 de dolari: este blindat, mai rapid ca un Porsche 911, iar bateria sa poate alimenta o casă, dacă este necesar
12:17ANALIZĂ Generalii și experții militari din NATO, extrem de îngrijorați: Rusia ar putea spulbera Europa de Vest așa cum Napoleon a zdrobit Sfântul Imperiu Roman, la Austerlitz
11:36Ministrul austriac de Externe față cu Lavrov: șeful diplomației rusești stă cu mâinile în buzunar în fața omologului său. Lavrov, invitat de Austria la reuniunea OSCE, boicotată de România
09:26Carnea de porc (carcasă), scumpire cu 50% față de începutul anului. Cumpărătorii de produse de porc vor lua cantități mai mici