Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj intenționat, urmare a deciziei agenției ITIA care gestionează cazurile de dopaj din tenis, anunță Gazeta Sporturilor. Dubla campioană de Grand Slam are opțiunea de a face apel la TAS.
Au trecut mai mult de 12 luni de la ultimul meci jucat de Simona Halep în circuitul WTA, care a avut loc pe 29 august 2022 în primul tur de la US Open, unde a înregistrat o înfrângere. Suspendată temporar în urma unui caz de dopaj, sportiva din Constanța a primit astăzi verdictul dur din partea tribunalului Sports Resolutions.
Simona Halep a fost suspendată patru ani
Constănțeanca a fost suspendată pentru două încălcări ale regulilor: la o probă antidoping din 2022 a fost depistată cu roxadustat, o substanță interzisă, iar în 2023 au fost găsite nereguli în pașaportul său sportiv.
Tribunalul a acceptat argumentul lui Halep că ar fi luat un supliment contaminat, dar a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentrația de roxadustat găsită în proba pozitivă, potrivit documentului oficial.
„Acuzația ABP a fost, de asemenea, menținută, tribunalul declarând că nu a avut niciun motiv să se îndoiască de „opinia puternică” unanimă la care a ajuns fiecare dintre cei trei experți independenți ai Unității de gestionare a pașapoartelor sportivilor (APMU), potrivit căreia „dopajul probabil” a fost explicația pentru neregulile din profilul lui Halep”, se arată în comunicatul public al ITIA.
Suspendarea Simonei Halep expiră în octombrie 2026, pentru că a fost scăzută perioada în care ea a fost deja suspendată provizoriu.
Simona Halep a fost audiată abia în iunie la Londra, în fața organizației independente Sports Resolutions, în cazul de dopaj. Audierea jucătoarei de tenis a venit la aproape un an de când a fost suspendată, perioadă în care ea nu și-a putut susține punctul de vedere.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.