Patriarhul Kirill, slugă putinistă fără rușine. Liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia a cerut duminică populaţiei să se alăture autorităţilor, în timp ce Moscova îşi continuă intervenţia militară în Ucraina, informează DPA.
Patriarhul Kirill, slugă putinistă fără rușine
Patriarhul Kirill a făcut anterior declaraţii în care a apărat acţiunile Moscovei în Ucraina. El vede războiul ca pe un bastion împotriva unei culturi liberale occidentale pe care o consideră decadentă.
„Domnul să ne ajute să ne unim în aceste vremuri dificile pentru patria noastră, inclusiv în jurul autorităţilor”, a declarat Kirill, în vârstă de 75 de ani, într-o predică ţinută la Moscova, potrivit agenţiei de presă Interfax.
„Autorităţile să fie pline de responsabilitate faţă de poporul lor, de smerenie şi dorinţa de a-l sluji chiar cu preţul vieţii”, a adăugat patriarhul, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.
Imun la critici
Sprijinul patriarhului pentru campania militară a Rusiei, în care au fost ucişi mii de soldaţi şi civili ucraineni, a provocat furia unor membri ai Bisericii Ortodoxe din ţară, precum şi a bisericilor din străinătate legate de Patriarhia Moscovei.
Duminică, el a declarat că, odată ce populaţia se va uni în jurul autorităţilor, „va exista o solidaritate reală şi capacitatea de a respinge duşmanii atât externi, cât şi interni…”.
Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina la 24 februarie, în ceea ce a numit o operaţiune specială pentru a diminua capacităţile militare ale vecinului său sudic şi pentru a elimina „naţionalişti periculoşi”.
Forţele ucrainene au opus o rezistenţă dură, iar Occidentul a impus sancţiuni extinse Rusiei pentru a o obliga să îşi retragă trupele.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.