/

BREAKING Kremlinul, prima referire la arme nucleare: Dacă existența țării noastre este amenințată, armele nucleare vor fi folosite

Kremlin: Amenințarea existenței țării, arme nucleare
Kremlin: Amenințarea existenței țării, arme nucleare (sursa: Reuters)

Rusia va folosi arme nucleare doar în cazul în care îi este ameninţată existenţa, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP şi Reuters.

Kremlin: Amenințarea existenței țării, arme nucleare

„Avem o doctrină de securitate internă, este publică, puteţi citi acolo toate motivele pentru folosirea armelor nucleare. Şi dacă este vorba de o ameninţare existenţială pentru ţara noastră, atunci ele pot fi folosite în conformitate cu doctrina noastră”, a spus el.

Jurnalista de la CNN International Christiane Amanpour l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului dacă este „încrezător” sau „convins” că preşedintele rus Vladimir Putin, de care este foarte apropiat, nu va folosi arme nucleare în Ucraina.

Citește și: Efectul Putin: UE își construiește o armată, deși nu recunoaște. Prima brigadă, activă la finalul lui 2025. Borrell: Va interveni unde NATO nu poate sau nu vrea

La câteva zile de la începerea războiului pe 24 februarie şi în timp ce armata rusă a întâmpinat o rezistenţă neaşteptată din partea forţelor de securitate ucrainene, preşedintele rus a plasat în alertă toate componentele forţei de descurajare nucleară, declanşând o serie de proteste internaţionale.

Temerile se referă în special la posibila utilizare de către Moscova de arme nucleare la scară mică.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:48PolyMarket, una din cele mai mari piețe de predicții de pe blockchain, unde poți paria, anticipează un câștigător clar al prezidențialelor din România
14:48AUR acuză PSD și PNL vă vor frauda alegerile și că pe un vot se va plăti până la 1.000 de lei
14:42Doar pandemia de COVID a egalizat salariile bărbaților și ale femeilor. Acum, femeile câștigă mai puțin, în medie, cu 5,5%
14:37Cum funcționează sistemul brățărilor electronice care protejează victimele violenței de agresori
14:29Rutte (NATO) s-a întâlnit cu Trump. Fostul premier olandez, liderul european care s-a înțeles cel mai bine cu noul președinte american în primul mandat al acestuia
14:18Conor McGregor trebuie să plătească 250.000 de euro unei femei care-l acuză de viol. Vedeta MMA spune că actul a fost consensual
14:13Cine i-a luat ultimul interviu de campanie lui Ciolacu: soția unui viitor deputat PSD, care deja a beneficiat de o sinecură de peste 11.000 lei/lună din partea PSD
14:09Peste 66.000 de alegători au votat pentru prezidențiale în străinătate până sâmbătă la 12.00
13:54A murit Gabriel Cotabiță. Artistul avea 69 de ani
12:54Întârzieri uriașe ale trenurilor, la prima ninsoare banală. Grindeanu, nici o reacție, majoritatea presei – tăcere
09:45Germania trebuie să trimită în Ucraina rachete Taurus care pot lovi teritoriul rusesc, spune președinta Parlamentului European
09:36De ce a trimis Putin spre Ucraina racheta Oreșnik, monstruoasa armă de 11 ori mai rapidă decât sunetul, care are 36 de încărcături și nu poate fi doborâtă
09:27Inițiatorul constituirii Bisericii Române Ortodoxe din Ucraina a primit interdicție să mai intre pe teritoriul ucrainean. Nu există nici un temei legal, spune Eugen Pătraș
09:17Peste 41.000 de români au votat deja la prezidențiale în străinătate, unde urnele sunt deschise trei zile (vineri – duminică)
09:08Soldații nord-coreeni ajunși în Rusia vor lupta în curând cu forțele ucrainene, spune Pentagonul